Liniste

E liniste.
Nimic in casa care sa faca zgomot. De vreo 8 ore s-a interrupt curentul. Cat sunt acasa nu mai pot sa fac nimic. Ma gandesc ce sa fac. Am stat ceva timp doar gandindu-ma la mine. Am timp sa ma gandesc la propria persoana. Imi place. Asta pentru ca in ultima vreme chiar am inceput sa ma pierd, sa nu mai am constiinta propriei identitati.
Imi dau seama ca linistea din casa este exact ce aveam nevoie. Nu m-as fi gandit inainte. Din instinct vreau sa dau drumul la muzica. Nu e current. Zambesc. Uitasem. Ce sa fac acum? Trebuie sa-mi umplu timpul cu ceva. Si de ce neaparat “trebuie”? Ma las mai comod pe spate in fotoliu si ma uit in tavan. Imi dau seama ca nici afara nu vreau sa ies. Vad biblioteca la un moment dat: carti cumparate chiar de mine cu gandul de a le citi zac prafuite pe rafturi. Hmm... Ce frumos! In sfarsit am timp sa citesc! Buna treaba asta cu intreruptul curentului! Imi aduc aminte de o carte care imi placea si nu am mai terminat-o: “Viata ca o corida” a lui Octavian Paler. O iau bucuros si prins iar de vraja cititului “infulec” din ea cu pofta.
Placerea cititului nu se compara cu nimic. Timpul trece fara sa ai constiinta scurgerii lui.
La un moment dat se aprinde lumina. Se aude muzica. Se aprind televizoarele. Masinile de spalat. Cuptoarele cu microunde... Ce vacarm!
Viata alimentata cu electricitate e trista. Nu te mai poti bucura de libertate.
Si ce de zgomote!
Eu unul pentru o vreme mi-am scos sigurantele de la tabloul electric.
In sfarsit am reusit sa ma regasesc. Datorita unei intreruperi de curent.
Totul din jurul meu are o importanta aparte. Doar ca nu sunt mereu constient de asta.

(scrisa pe 14 septembrie 2005; intretimp s-au strans si mai multe carti necitite...)