Nevoia de femeia in jurul careia latru si dau din coada

De aproape trei zile stau numai in casa si nu imi mai vine sa ies afara...
Imi tot zic sa ies macar la o plimbare, chiar si singur (sunt prea singuuur!!) ...Si am uitat. Ma uit intr-una pe geam cum se duce lumina zilei cu parere de rau ca mi-am mai "bagat picioarele" in inca o zi.
Macar nu mai ma duc la munca.
Poate ca nu mai am chef sa ies si din cauza ca femeia in jurul careia latru si dau din coada mi-a zis ca nu mai vrea sa ma vada. Cel putin o perioada...
Si ce mult imi lipseste compania ei!
Si stau. Pe net bineinteles. Descopar menirea blogului. E pentru oameni singuri. Cei ce citesc bloguri se simt singuri si cauta pe cineva. Iar cei ce scriu bloguri se simt si mai singuri.
Deci mi-am facut blog.
Intr-un tarziu niste prieteni ma invita seara in Herastrau. Dupa trei zie...
Merg. E frumos. Stam in padure. Ma trantesc pe iarba si ma uit la Carul Mare. In jurul nostru totusi se aud masinile de pe strada.
Iar eu nu mai am nici o veste de la tipa in jurul careia latru si dau din coada. A disparut complet.
Nu ma duc acasa. Mi-e frica de singuratate. Dorm la prietenii care m-au scos din casa.
Visez. Visez ca si cand am ochii deschisi:
Mergem cu autobuzul. Suntem la prima usa. Stam imbratisati ca un cuplu care trece prin ceva greu. Nu vorbim. Linistea ne apropie cel mai mult. Ea sta pe scara, o treapta mai jos de mine. Cu capul pe pieptul meu si-mi asculta inima. Isi ridica privirea si imi cauta buzele. I le dau. Mi le savureaza scurt. Ma imbratiseaza si mai strans. Are nevoie de energia mea la fel de mult cum si eu am nevoie de a ei. In spatele nostru este o prietena buna. Se uita la noi si e fericita.
Ma trezesc. Imi dau seama ca a fost vis, dar il iau mai degraba ca pe o viziune. Gandul asta ma pune pe picioare.
Prietenii mei sunt demult treziti. Mergem impreuna intr-un oras vecin.
Pentru prima data in viata mea merg intr-o rafinarie de petrol. Acolo intram in tot felul de tuneluri stramte si ciudate. Totul e dezolant intr-un mod destul de placut. Mai industrial loc ca aici nu e nicaieri. Deja ne-am adaptat mirosului de petrol.
Ne tot plimbam.
Ajungem la o ferma de dresat caini. E prima data cand vad si asa ceva. Foarte multi caini. Unii superbi. Dar mie personal mi se pare ca isi pierd din personalitate odata cu acest dresaj. Dar e doar parerea mea de necunoscator si doar cititor de expresii. Atat umane cat si animale.
Ne intoarcem in capitala. Daca prietenii mei nu ar locui la etajul 10, m-as sufoca in momentul asta. Si din cauza orasului si din cauza ca nu am nici o veste de la ea.
Stau pe balcon si ma uit pe cer. Pare nesfarsit de la ultimul etaj. Incerc sa ma bucur de pe urma aerului racoros. Cat am mers cu masina am stat intins pe bancheta din spate tot ca sa vad mai bine cerul. Acum se innopteaza. Mancam cartofi prajiti si ne uitam la un film prost, bineinteles hollywoodian. Prietenii nu rezista si adorm. Ma duc si eu in cealalta camera.
Butonez un joc simplu si stupid de pe laptop. Nu gresesc nimic. Nivelele nu se mai sfarsesc. Ce stupid!!!
La fel ca si nevoia mea de tipa in jurul careia latru si dau din coada.